Amenințarea lui Contra: „Mai bine joc cu juniorii decât cu fotbaliști fără ambiție”

Amenințarea lui Contra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra a criticat dur atitudinea jucătorilor lui Getafe după eșecul cu Villarreal, scor 0-1, de joi seară. Antrenorul român i-a amenințat pe jucătorii care nu dau totul pe teren că vor fi scoși din lot

  • Contra are deja două eșecuri în trei meciuri pentru Getafe, iar echipa a căzut pe loc retrogradabil


Doar două șuturi pe poartă în condițiile în care Getafe a fost condusă încă din minutul 5. O evoluție foarte slabă, care a dus la al 15-lea meci consecutiv fără victorie pentru echipa madrilenă. Și căderea pe locul 18, retrogradant, la un punct de poziția a 17-a, ocupată în acest moment de Osasuna. Evident, un start deloc favorabil pentru antrenorul român, care nu a strâns decât un singur punct în primele trei meciuri pe banca lui Getafe, pierzând două partide, după ce nu cedase decât patru din cele 53 de  jocuri pe care le-a antrenat la Fuenlabrada și Petrolul.


Contra s-a declarat total nemulțumit de evoluția jucătorilor săi din meciul cu Villarreal

„Dacă va trebui să aduc jucători de la echipa a doua, voi aduce”

Iar lucrurile nu se anunță deloc bune pentru antrenorul român. Ultimele opt etape ale acestui sezon se anunță infernale: deplasări la Valencia (duminică) și Barcelona, meciuri acasă cu echipe în formă precum Atletico Madrid sau Sevilla, plus o deplasare la Elche, contracandidată la evitarea retrogradării. Practic, Contra se confruntă cu una dintre cele mai dificile situații din cariera sa de antrenor, mai ales că echipa sa se află pe locul 17 în topul echipelor care au tras cel mai mult pe poartă în acest sezon de Primera și pe locul 16 în topul celor mai bune atacuri, iar în meciul de aseară nu a avut decât două șuturi pe poartă.

Imediat după eșecul cu Villarreal, Contra a părut frustrat de lipsa de imaginație și de jocul slab prestat de echipa sa în meciul de joi seară. Iar antrenorul român și-a criticat dur jucătorii la conferința de presă care a urmat partidei. „Suntem într-o situație complicată, dar nu pot face nimic decât să îmi calmez jucătorii. Mesajul meu e clar. Cine vrea să vină vineri la antrenament, atunci să vină. Cine nu, poate să stea acasă. Dacă va trebui să aduc jucători de la echipa a doua, voi aduce. Nu înțeleg cum unii jucători pot uita să joace. Nimeni nu își asumă responsabilitatea în jocul nostru. Le lipsește atitudinea, trebuie să fim mai agresivi în astfel de situații”, a spus Contra imediat după eșecul cu Villarreal. Și se pare că vorbele lui Contra chiar au avut efectul scontat în vestiarul madrilenilor. „Ne-a spus ce am greșit, dar cu sens pozitiv. Avem o idee clară acum și trebuie să mergem toți în aceeași direcție”, a declarat Valera, jucătorul lui Getafe.

„N-a avut cheia necesară pentru a deschide treimea adversă”

Prestația lamentabilă a lui Getafe a fost criticată dur și de presa spaniolă. „Getafe a fost incapabilă să își revină după golul primit și n-a avut cheia necesară pentru a deschide treimea adversă”, a scris „Marca”. „Echipa lui Contra nu a reacționat după golul lui Perbet și își continuă forma slabă”, a relatat și celălalt cotidian madrilen, „As”.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa ei, a sunat la Poliție
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa…
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a renunţat la afaceri
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a…
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
Interzicerea telefoanelor mobile. Anunț oficial pentru România: Rezultatele asta arată
Interzicerea telefoanelor mobile. Anunț oficial pentru România: Rezultatele asta arată
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×